Tipuri de pavaj și particularitățile lor

De câte ori nu ai trecut prin fața unor clădiri și ceva anume ți-a atras privirea, fără să îți dai seama din prima ce anume. Abia mai apoi ai conștiențizat că era vorba despre pavajul frumos care era în fața clădirii, o înconjura, sau forma o alee lungă între două clădiri sau piețe.

Există mai multe tipuri de pavaj, fiecare cu particularitățile sale și modul său de folosință. Despre acestea îți vorbim azi și ne dorim să te ajutăm să iei cea mai bună decizie atunci când trebuie să alegi unul pentru a-ți înfrumuseța spațiul în care locuiești, lucrezi sau pe care urmează să îl închiriezi.

Pavajele sunt cele care pot să înfrumusețeze orice spațiu de trecere dacă sunt alese în concordanță cu ceea ce le înconjoară și arată de zeci de ori mai bine decât un simplu beton sau, și mai rău, și sperăm să nu mai fie cazul nicăieri, pământ. Sigur, ne referim numai la spații circulate, precum alei și piețe, nu sugerăm să fie pavate în întregime parcurile, spre exemplu.

Pavajele, însă, nu sunt un element nou, ci ele datează din vremuri antice, când erau folosite pentru a delimita străzile și, de-a lungul timpului, au evoluat până la ceea ce vedem azi.

La fel ca în cazul oricăror alte materiale pentru construcții sau decor, și tehnica de creare a pavajelor a evoluat, inclusiv în ceea ce privește designul acestora. Astfel, acum găsești pe piață o mare varietate de pavaje, la bugete care se potrivesc oricărui buzunar.

Tipuri de pavaje și avantajele lor

Pe piață există mai multe tipuri de pavaje și, indiferent de scopul pentru care cauți, este imposibil să nu găsești măcar unul care să te mulțumească și de care să te bucuri pentru o perioadă lungă de timp.

1. Pavajul din cărămidă este unul dintre cele mai vechi și cele mai apreciate în același timp. Acesta da un sentiment de căldură și rustic pe care, la un moment dat, cu toții îl căutăm. Unul dintre cele mai mari avantaje pe care le aduce este acela că este deosebit de rezistent și ușor de întreținut.

Cele mai citite articole

2. Pavajul din beton este din nou destul de întâlnit mai ales pentru că este versatil și are și el o mare durabilitate în timp. Prețul acestuia este mai accesibil decât ale altor tipuri de pavaje, iar faptul că poate fi găsit în mai multe culori și modele îl face să fie versatil și să urce în topul preferințelor.

3. Pavajul din piatră naturală, precum marmura, granitul sau travertinul, este apreciat datorită frumuseții sale, indiferent de materialul din care este compus. Fiecare tip de piatră naturală vine cu plusurile sale, atât atunci când vorbim despre rezistența în timp, cât și dacă ne referim la modele sau design.

4. Plăcile din ceramică sau porțelan sunt din nou des folosite, mai ales pentru că sunt ușor de curățat și rezistente la orice tip de vreme. Aceste aspecte le fac să fie preferate pentru locuri în care există un trafic intens sau pentru spații umede, precum grădini sau terase.

5. Pavajul din rășină poate să fie unul dintre cele mai puțin cunoscute, deoarece nu te gândești din prima că rășina se potrivește pentru pavaj. Cu toate acestea, este un material rezistent la intemperii și care poate fi amestecat cu alte materiale naturale sau sintetice pentru a crea diverse texturi sau aspecte.

6. Dalele de lemn pot să fie și ele transformate în pavaj și sunt perfecte pentru grădini, curți sau terase. Acestea sau un aspect rustic și primitor pe care dorești să îl vezi zi de zi. Spre deosebire de alte tipuri de pavaj, acestea au nevoie de îngrijire specială și tratamente pentru a putea rămâne rezistente în timp și la intemperii.

7. Ca în orice alt domeniu, acum există și pavaj ecologic, creat din materiale reciclabile și care permit trecerea apei în așa fel încât inundațiile și poluarea sunt reduse, față de materialele tradiționale.

Indiferent de nevoile tale, suntem siguri că vei găsi pe piață pavajul care să le îndeplinească și care să se potrivească și decorului din jur. Îți recomandăm să vizitezi un magazin de specialitate pentru a le vedea pe toate cum arată în realitate.

Credite foto: unsplash.com

Cele mai citite articole