Pompa de stropit şi tocătorul de resturi vegetale – dispozitive nelipsite din orice gospodărie

Gospodarii moderni ştiu că lucrurile s-au mai modernizat şi că nu mai este necesar să depună foarte mult efort fizic pentru a-şi îndeplini sarcinile necesare într-o curte, ci trebuie doar să apeleze la ajutor profesionist şi să comande cele mai bune scule şi instrumente menite să îi ajute în viticultura, agricultură şi grădinărit.

Din fericire, ofertă pentru astfel de produse este foarte variată în magazinele fizice de specialitate, dar şi în mediul online, iar gospodarii îşi pot comanda orice, de la o motosapă sau o motocositoare, până la o pompa de stropit manuală sau electrică.

Când şi cum se stropeşte via?

Acţiunea de stropire a viei este imperios necesară pentru orice gospodar sau viticultor care se respectă. Aceasta este utilă pentru a aplica tratamente şi a trata boli sau a ţine deoparte dăunătorii viei în diferite perioade, la recomandarea specialiştilor.

Primul tratament aplicat prin stropire la vie va fi în perioada de repaus vegetativ, adică înainte de dezmugurit, pentru a preveni mana. Acest tratament se face cu zeama bordeleză, iar în acelaşi timp viţa de vie are nevoie şi de un tratament pentru combaterea păduchelui ţestos, acarienilor şi păduchelui lânos. În faza de dezmugurire, se va face un tratament pentru făinare şi pentru acarianul roşu. 

Cele mai citite articole

Când lăstarii vor atinge lungimea de 5-10 cm, viţa de vie are nevoie de un tratament pentru mâna, dar şi pentru molia strugurilor. De aceea este foarte bine că viticultorii şi gospodarii care au cultivat viţa de vie să ştie când se stropeşte aceasta. În plus, în perioada de înflorire, viţa de vie va avea nevoie de un tratament pentru făinare şi putregai negru aplicat prin stropire, iar la finalul perioadei de înflorit, va fi necesar un tratament pentru mană, putregai negru, făinare şi excorioza. 

Nu în ultimul rând, în perioada în care boabele de struguri ating 50% din diametrul şi forma lor finală, se aplică încă o stropire pentru mâna, făinare şi putregai cenuşiu. De aceea  o pompă de stropit se va dovedi mai mult decât necesară în orice gospodărie sau pentru viticultori care se respectă şi doresc producţie bună de struguri.

De ce ai nevoie de un tocător de resturi vegetale în gospodărie?

 Schimbând puţin registrul, din gospodarii nu trebuie să lipsească nici un dispozitiv din categoria tocatoare de resturi vegetale si lemn. Acestea sunt mai mult decât utile pentru curăţenia de primăvară, dar şi curăţenia din orice anotimp când proprietarii doresc să îndepărteze surplusul de resturi vegetale din grădină şi din gospodărie. 

Acest compost obţinut prin intermediul folosirii tocătoarelor de resturi vegetale se vor dovedi utile ulterior şi în grădină, pentru că poate fi aplicat pe suprafeţele de pământ care necesită îngrijire şi pe care urmează să fie plantate anumite specii de plante, fructe sau legume, sau chiar la baza pomilor. Tocătoarele de resturi vegetale sunt mai mult decât utile pentru cei care vor să scape de resturile vegetale într-un mod util şi prietenos cu mediul înconjurător şi să îşi transforme gradina într-un spaţiu plăcut, curat şi primitor, dar mai ales fertil.

Cele mai citite articole