Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Instalațiile sanitare, o poveste ce își are originile cu peste 6000 de ani în urmă

Vizita la baie face parte din rutina noastră zilnică. Deși oamenii folosesc baia în medie de șase sau șapte ori pe zi, nu avem timp să ne gândim la modul în care funcționează instalațiile sanitare. În realitate, instalațiile sanitare moderne sunt un miracol: printr-o simplă rotire a unui buton sau prin apăsarea unei manete, microbii de pe mâini și corp sunt eliminați în scurgere, diminuând riscurile de contaminare și boli.

Evoluțiile care au condus la sistemul modern de instalații sanitare nu au fost întotdeauna eficiente sau simple. A fost nevoie de mii de ani ca omenirea să inoveze și să perfecționeze acest domeniu,  instalator a devenit o profesie atât de căutată. Iată o prezentare a istoriei instalațiilor sanitare și a modului în care acest sistem complicat a ajuns acolo unde se află astăzi.

4000-3000 î.Hr. – primele conducte de apă

Mulți istorici cred că orașul Mohenjo-Daro, situat pe teritoriile actuale ale Pakistanului și Indiei, este locul de naștere al canalizărilor. În jurul anului 3500 î.Hr. Civilizația de pe Valea Indului (numită și Civilizația Harappan) era cunoscută și pentru multe alte inovații: un sistem de greutăți și măsuri standard, respectiv producția de metale (cuprul, bronzul și staniul).

În această zonă, locuințele individuale trăgeau apă din fântâni prin conducte zidite. Apa uzată era eliminată din case către canalele de scurgere acoperite, care străbăteau străzile principale. Istoricii cred că, pentru această civilizație, curățenia era foarte importantă, deoarece chiar și cele mai mici case erau conectate la sistemul de drenaj public.

2500 î.Hr. – primele țevi de cupru

Egiptenii au dezvoltat sisteme de conducte timpurii, după ce au conceput tehnici pentru a crea aliaje de cupru. Fierarii lor au creat și au folosit unelte și țevi de cupru pentru sistemele de irigații menite să controleze apa:

  • care provenea din Nil și care le inunda recoltele atunci când avea debit prea mare; 
  • când nivelul apei scădea prea mult și le lăsa câmpurile arse.

În 1994, arheologii care au excavat rămășițele complexului funerar al unei piramide au descoperit un sistem de canalizare și drenaj din cupru. Piramida în sine a fost estimată a avea aproximativ 4.500 de ani, datând din jurul anilor 2600-2500 î.Hr. Egiptenii credeau că morții se bucurau de același lux ca și cei vii, ceea ce explică instalațiile sanitare în piramide.

2000-1.000 î.Hr. – primele sisteme de drenaj și canalizare

În jurul anilor 1700-1500 î.Hr., inginerii antici au profitat de nivelul abrupt al terenului de pe insula greacă Creta pentru a crea un sistem de drenaj cu toalete și chiuvete. Sistemul consta în țevi de teracotă cu prize perfecte, țevile având o formă conică pentru a preveni acumularea sedimentelor. A fost cel mai avansat sistem de drenaj din vremea respectivă.

În interiorul unei băi a reginei din acea vreme, arheologii au descoperit o cadă lungă de 5 metri, care pare că era umplută și drenată manual. Apa era golită într-o cavitate din podea și, în cele din urmă, în râul Kairatos.

500 î.Hr. –  sistemele de instalații sanitare romane

În timpul Imperiului Roman, aproximativ între anii 500 î.Hr. și 476 d.Hr., structurile sanitare de bază au evoluat în sisteme extinse care transportau apă. Acestea sunt considerate modele pentru chiuvetele, dușurile, căzile, toaletele și canalizările pe care le folosim astăzi.

Romanii au construit apeducte pentru a transporta apa din mediul rural în Roma. La un moment dat, aceste apeducte transportau aproximativ 1,2 miliarde de litri de apă dulce pe o distanță de 57 de km în fiecare zi. După ce apa trecea prin apeducte, era colectată în rezervoare și distribuită prin tuneluri de țevi către băi, fântâni și toalete. Romanii bogați aveau apă caldă și rece, precum și un sistem de canalizare. Băile publice și alimentarea lor cu apă urmau să apară mai târziu, pe măsură ce se efectuau progrese suplimentare.

Un pas greșit (care s-a dovedit a fi fatal) a fost făcut de romani în jurul anului 200 î.e.n. Inginerii romani au folosit conducte de plumb pentru a înlocui sistemul deja instalat. Acest lucru a îmbunătățit modul în care apa a fost transportată în oraș, dar s-a dovedit că aceste conducte de plumb conțineau toxine care au intrat în apă, provocând numeroase decese. Copiii și femeile însărcinate au suferit cel mai mult, fiind înregistrate decese și avorturi spontane.

Arata comentariileAscunde comentariile

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!