Ce înseamnă un mediu de lucru sănătos și cum știi că lucrezi într-unul

Un mediu de lucru sănătos înseamnă, în primul rând, mai puțin stres și o stare de confort care permite o bună productivitate individuală și în echipă. Din punctul de vedere al culturii organizaționale, vorbim de implementarea unor concepte-cheie, precum grija față de nevoile și dorințele tale (people centricity), atingerea unui echilibru personal și profesional, dar și măsuri inteligente de protecție sanitară. 

Totodată, un rol important îl joacă și modul în care este amenajat biroul și spațiul exterior din jurul clădirilor de birouri. Detaliem imediat despre cele trei aspecte care definesc spațiile de lucru productive și sănătoase. 

  1. Spațiul de lucru oferă siguranță și protecție sanitară

Amenajarea birourilor trebuie să fie una confortabilă, în care să regăsești atât o limită a intimității personale, cât și capacitatea de a te concentra ușor. Este important să fie cât mai multă lumină naturală și să existe plante și alte elemente decorative care să ajute la o stare generală de bine. 

Pe de altă parte, este evident faptul că pandemia de Covid-19 a determinat numeroase schimbări în comportamentele angajaților, care în prezent sunt mai preocupați de sănătatea lor și au în vedere să se protejeze de virusuri și bacterii la locul de muncă.  

Managerii și proprietarii clădirilor de birouri au acum la îndemână un set de instrumente, care asigură bunăstarea angajaților și creează un mediu sănătos de lucru. IMMUNE Building Standard™ este o certificare pentru clădiri, ce conține peste 135 de măsuri sanitare, de inginerie, de arhitectură și operaționale, al căror scop este creșterea gradului de rezistență pentru protecția sanitară pe termen lung.

  1. Existența spațiilor pentru relaxare

Dincolo de birourile care oferă confort și siguranță, necesitatea amenajării unor spații de relaxare este vitală pentru starea de bine a angajaților. Poate fi vorba despre o simplă cameră de relaxare, unde poți citi, juca jocuri video sau socializa la o cafea, sau de zone extinse în aer liber unde te poți plimba sau recrea. Dacă lucrezi deja într-un astfel de loc, cu siguranță apreciezi aceste oportunități. 

Antreprenorul Liviu Tudor a reușit să creeze un nou mediu de lucru și de viață adaptat nevoilor angajaților care vor să se bucure de un echilibru personal și profesional: campusul YUNITY Park. 

YUNITY vine cu multe beneficii, axate pe productivitate și relaxare, care se extind dincolo de prezența unor birouri. Astfel, te vei putea bucura atât de ingeniozitatea spațiului interior, cât și de o suprafață impresionantă în aer liber, unde te poți plimba, poți lua masa sau participa la diverse evenimente outdoor. 

  1. Existența spațiilor de co-working

Nu în ultimul rând, un mediu sănătos și, totodată, adaptat vremurilor actuale înseamnă că îți poate oferi posibilitatea de a lucra altfel decât ai făcut-o până acum. 

Munca remote și programul flexibil sunt deja cerințe dorite de mulți dintre angajații care și-au dat seama că în acest mod pot fi mult mai productivi și, în același timp, sunt mai aproape de activitățile familiale. Așadar, dacă lucrezi în domenii precum IT sau digital marketing, te poți gândi și tu la o asemenea experiență. 

O altă tendință este reprezentată de prezența unor spații de co-working, în special pentru freelanceri și antreprenori, dar nu numai. Acest termen definește un spațiu delimitat și echipat cu toate cele necesare desfășurării activității de pe un laptop, de exemplu. 

Este important de nuanțat faptul că în jurul acestor spații de lucru ale viitorului se creează comunități și apar diverse oportunități de învățare și socializare, respectiv noi idei de proiecte sau businessuri. 

În concluzie, este timpul potrivit să te gândești la un mediu de lucru mai bun, care nu doar să-ți aducă venituri, ci și oportunități variate de a te relaxa și socializa. 

Sursa foto: Shutterstock