5 sfaturi pentru o ținută feminină în sezonul rece

Crearea unor ținute cozy și chic în sezonul rece poate fi o adevărată provocare. Vrei să prioritizezi confortul termic, dar și să-ți exprimi feminitatea. Așa că, uneori, o să-ți pară dificil să găsești un echilibru între aceste două elemente. De aceea, am pregătit o listă cu 5 sfaturi care să te îndrume în alegerile tale.

  1. Acordă atenție micilor detalii

Chiar dacă vei dori să investești în accesorii călduroase, precum un fular sau o căciulă din lână sau cașmir, acordă atenție tuturor detaliilor ținutei tale. În acest caz, bijuteriile care îți evidențiază feminitatea și aduc un plus de strălucire reprezintă un aspect important.

O idee inspirată este să suprapui mai multe coliere argint, mai ales dacă porți o rochie cu guler înalt. Mizează pe o combinație inedită de coliere tennis și pune în evidență stilul tău unic. În ceea ce privește ținuta office, poartă un colier cu pandantiv stea. Iar pentru o întâlnire romantică, o alegere inspirată poate fi un pandantiv cu reflexii albastre și albe. 

  1. Ia în considerare layeringul

Puterea layeringului, adică suprapunerea hainelor, este uneori subestimată. Dacă vrei să te bucuri de mai mult confort în sezonul rece, stratifică-le cu atenție. În plus, le poți purta ca piese de sine stătătoare, în zilele mai călduroase.

Alege câteva haine de calitate, potrivite atât pentru rochii, cât și pentru pantaloni. Vei avea nevoie de un maiou sau un tricou, o bluză pe corp și un dres călduros. În ceea ce privește materialul, este de preferat ca el să fie din bumbac, lână sau cașmir, dar și prietenos cu pielea. 

  1. Pune în valoare o piesă oversized

Hainele oversized, pufoase și călduroase, sunt la mare căutare în această perioadă. Cu toate acestea, uneori este dificil să le porți cu lejeritate. Așa că ai nevoie să-ți pui în evidență silueta cu doar câteva trucuri utile.

Cele mai citite articole

Poartă, de exemplu, o curea împreună cu un pulover supradimensionat sau combină o piesă voluminoasă cu una care urmărește liniile corpului tău. Iar o rochie ușor oversized poate fi pusă în valoare de un cardigan cropped.

  1. Adaugă un accent de culoare

Un outfit monocrom este acea combinație care te salvează în mai multe ocazii. În zilele în care ești pe fugă sau pur și simplu vrei ceva clasic, o fustă gri, completată de un pulover pe gât, în aceeași nuanță, va transmite rafinament.

În schimb, o piesă colorată aduce un plus de vitalitate. De exemplu, un palton într-o nuanță de albastru transmite sentimente pozitive și completează armonios o ținută monocromă. O altă idee este să combini o rochie maro cu un pulover cu model geometric. Optează și pentru accesorii în culori festive, precum roșu și verde sau chiar fucsia, pentru o apariție îndrăzneață.

  1. Mizează pe tricotaje deosebite

Îndrăznește să porți piese de tricotaj, de la fuste și rochii, la pulovere și cardigane din tricot gros sau mai subțire. O astfel de piesă are avantajul de a oferi o stare de bine și un plus de confort. Poartă variante simple sau cu diverse împletituri, precum cele de tip reiat sau cu torsade. Totodată, ai în vedere și modelele inedite, cu perle, pietricele sau funde decorative.

O ținută reușită, de exemplu, este cea care pune accent pe o rochie tricotată. Alege un model midi, pentru un plus de confort termic, dar care urmărește liniile corpului. Rochia poate să fie  într-o nuanță clasică sau una îndrăzneață, precum bordo, o culoare iubită pe timpul iernii.

Câteva detalii chic îți vor transforma instant ținuta, chiar și atunci când vremea este mai puțin prietenoasă. Așa că este de ajutor să știi ce haine să combini pentru a crea rapid o ținută călduroasă, dar și feminină. Accesoriile atemporale, stratificarea hainelor și o piesă colorată sunt câteva dintre lucrurile pe care să le ai în vedere. Tu ce sfaturi ai pentru a crea un look de iarnă rafinat și practic?

Sursă foto: Freepik

Cele mai citite articole